Acoperișul metalic și panourile fotovoltaice: ce trebuie să știi înainte de instalare?
Articole
Te gândești să montezi panouri fotovoltaice pe un acoperiș metalic? Sau poate te-ai întrebat dacă acoperișul metalic este potrivit pentru instalarea unor astfel de panouri.
Vestea bună este că panourile fotovoltaice pot fi amplasate pe multe tipuri de acoperiș metalic, atât timp cât structura acoperișului este stabilă și rezistentă, iar montajul corect realizat.
Se pot monta panouri fotovoltaice pe un acoperiș metalic?
Răspunsul este da. Important de menționat este faptul că țigla metalică, tabla trapezoidală și anumite sisteme de tablă fălțuită sunt compatibile cu instalarea panourilor fotovoltaice. Diferența majoră dintre cele trei tipuri de tablă pentru acoperiș este sistemul de prindere specific fiecăruia.
Panourile fotovoltaice au un mod de prindere diferit în funcție de profilul tablei de acoperiș pe care se vor monta.
- Țiglă metalică: panourile se fixează cu ajutorul unor suporturi speciale, ancorate în structura acoperișului.
- Tablă trapezoidală: se folosesc sisteme de prindere adaptate formei tablei.
- Tablă fălțuită: anumite sisteme permit fixarea panourilor fără găurirea învelitorii.
Ce trebuie verificat înainte de instalarea panourilor fotovoltaice?
Înainte de montaj, este important să te asiguri că acoperișul este pregătit pentru greutatea suplimentară a panourilor. Verifică aceste aspecte cu atenție:
- Rezistența structurii: acoperișul trebuie să poată susține panourile, sistemele de prindere.
- Starea învelitorii: verifică dacă există rugină, deformări, șuruburi slăbite sau urme de infiltrații.
- Orientarea și înclinația: acoperișurile orientate spre sud sunt de obicei avantajoase, dar și cele orientate spre est sau vest pot fi potrivite.
- Vechimea acoperișului: dacă învelitoarea necesită reparații importante, este mai bine să le faci înainte de instalarea panourilor.
Cum se montează panourile fotovoltaice pe diferite tipuri de acoperiș metalic?
Modalitatea instalării panourilor fotovoltaice depinde de tipul învelitorii metalice al acoperișului. Cum se montează, practic, panourile fotovoltaice?
În cazul unui acoperiș din țiglă metalică, panourile fotovoltaice se montează cu suporturi și șine speciale fixate în structura acoperișului prin perforare în diferite părți ale acoperișului.
Pe tabla trapezoidală, panourile se vor prinde cu elemente de prindere adaptate profilului și structurii de susținere. De obicei, aceste cleme și șuruburi sunt recomandate și de producătorul tablei pentru acoperiș.
În cazul tablei fălțuite, există sisteme speciale care permit fixarea cu cleme, fără găurirea învelitorii.
Pe scurt, dacă panourile fotovoltaice vor fi instalate pe țiglă metalică, atunci trebuie să acorzi atenție etanșării corecte a străpungerilor date în învelitoare. În ceea ce privește tabla fălțuită montajul este mult mai facil deoarece unele sisteme de prindere permit montarea panourilor direct pe fălțuri, fără perforarea tablei.
Este mai bine să montezi panourile fotovoltaice odată cu acoperișul?
Întrebarea aceasta este de mare interes printre cei care vor să achiziționeze panouri fotovoltaice. Iată, câteva sfaturi care îți vor simplifica acest proces:
Dacă îți construiești o casă sau vrei să schimbi complet acoperișul unei construcții deja existente este recomandat să ai în vedere încă de la proiectarea acoperișului unde vei amplasa panourile, pe viitor. Prin urmare, poți pregăti structura de susținere, poți alege un sistem de învelitoare compatibil și poți planifica din timp traseele cablurilor.
Dacă ai deja un acoperiș metalic în stare bună, nu este nevoie să îl înlocuiești doar pentru a instala panouri fotovoltaice, atât timp cât verificările tehnice confirmă că este potrivit unei astfel de lucrări.
Cele mai frecvente greșeli la instalarea panourilor fotovoltaice
În continuare, îți vom prezenta, pe scurt, cele mai frecvente greșeli care pot apărea în procesul de montare al panourilor fotovoltaice pe un acoperiș din țiglă metalică.
- Montarea panourilor fără verificarea structurii acoperișului: greutatea suplimentară și forța vântului trebuie luate în calcul.
- Folosirea unor prinderi nepotrivite: fiecare tip de învelitoare necesită un sistem compatibil de prindere al panourilor.
- Etanșarea incorectă: punctele de fixare neprotejate pot favoriza infiltrațiile.
- Deteriorarea stratului protector: zgârieturile și intervențiile necorespunzătoare pot favoriza coroziunea.
- Ignorarea stării acoperișului: montarea panourilor peste o învelitoare deteriorată poate duce la reparații mai dificile și costisitoare.
Este recomandat să apelezi la instalatori cu experiență în astfel de lucrări pentru a evita erori și neconformități.
Checklist: ce verifici înainte să instalezi panouri fotovoltaice
Înainte ca panourile fotovoltaice să fie instalate pe acoperiș, asigură-te că:
- Acoperișul e în stare bună și e combatibil cu instalarea panourilor;
- Sistemul de prindere al panourilor este potrivit pentru tipul învelitorii metalice;
- Punctele de fixare ale panourilor sunt clar stabilite și se vor putea realiza fără a cauza infiltrații ulterioare;
- Ai verificat condițiile de garanție ale acoperișului metalic;
- Montajul va fi realizat de specialiști calificați, cu experiență.
Întrebări frecvente despre panourile fotovoltaice montate pe acoperiș metalic
Câteva dintre cele mai des întânite întrebări despre acest subiect sunt următoarele:
- Se pot monta panouri fotovoltaice pe orice tip de țiglă metalică?
Răspuns: Panourile pot fi montate pe multe tipuri de țiglă metalică, dar compatibilitatea depinde de profil, sistemul de prindere și rezistența structurii acoperișului.
- Trebuie perforat/străpuns tabla acoperișului pentru instalarea panourilor?
Răspuns: Nu întotdeauna. Unele sisteme de tablă fălțuită permit montarea cu cleme speciale, fără perforarea învelitorii.
- Panourile fotovoltaice pot provoca ruginirea acoperișului?
Răspuns: Nu. Totuși, deteriorarea stratului protector în timpul montajului poate favoriza apariția coroziunii.
- Pot monta panouri fotovoltaice pe un acoperiș metalic vechi?
Răspuns: Da, dacă structura și învelitoarea sunt în stare bună. Este recomandată o verificare tehnică înainte de instalare.
- Panourile fotovoltaice afectează garanția acoperișului?
Răspuns: Depinde de condițiile producătorului și de modul în care sunt montate. Verifică documentația de garanție înainte de începerea lucrărilor.
Un acoperiș metalic de calitate poate fi o bază potrivită pentru instalarea panourilor fotovoltaice, fie acum, fie în viitor.
Dacă îți construiești sau renovezi casa, Maslen îți oferă o gamă variată de învelitori metalice, de la țiglă metalică până la tablă trapezoidală și sisteme de tablă fălțuită.